Subproductiile si nivelul ridicat al pirateriei sunt principalele probleme cu care se confrunta piata de muzica din Romania.
Gusturile romanilor se indreapta mai degraba catre muzica folclorica traditionala, manele si latino, si mai putin in directia trasata de tendintele internationale. In aceste conditii, producatorii autohtoni sunt mai interesati de potentialul comercial al unui artist si prea putin motivati sa formeze gusturi si preferinte. "In curs de maturizare", "saraca", "superficiala, aflata inca la pubertate", "o piata pe care oferta nu se intalneste intotdeauna cu cererea", "un business in care adesea primeaza interesul personal" - acestea sunt principalele raspunsuri pe care le-am primit la intrebarea: "Care sunt particularitatile industriei muzicale din Romania?". Dintr-o alta perspectiva insa, este un domeniu care prezinta aceleasi caracteristici ca in Occident: albume aparute la intervale regulate de timp, videoclipuri de promovare, campanii promotionale de lansare, afise, trupe "de o vara" sau trupe care reusesc sa se mentina, in ciuda schimbarii gusturilor, tendintelor si generatiilor. "In anul 2004, piata muzicala din Romania s-a sedimentat. Este pentru prima oara, dupa aparitia Legii drepturilor de autor, din 1996, cand putem vorbi de o piata matura, saraca, ce-i drept, in care isi gasesc locul toate curentele muzicale. Daca pana in urma cu ceva timp, piata migra de la un curent la altul cu o frivolitate dezarmanta, acum fiecare artist important si-a gasit publicul caruia sa i se adreseze", este de parere Dan Plesa, Promo Manager la A&A Records. "Singura diferenta majora intre piata muzicala din Romania si cea din Occident este data de aspectul financiar. Aici, un videoclip se produce cu cateva mii de euro, in Occident cu cateva zeci de mii; aici, un CD autohton se vinde cu patru - cinci euro, in Occident se vinde cu 20 - 25 de euro. Plus eterna problema a pietelor sarace: pirateria - care, desi a scazut in procentajele oficiale, continua sa provoace mari pierderi financiare artistilor si producatorilor", precizeaza Dan Plesa. Valoarea exacta a pietei de muzica romanesti este greu de stabilit. Ar trebui cumulate cifrele vanzarilor de CD-uri si casete ale tuturor caselor mari de discuri, ale label-urilor independente, ale asa-ziselor studiouri locale, care editeaza subproductii din zona manele/muzica de petrecere/folclor, si, ce este si mai greu, importantele cifre corespondente veniturilor din piraterie. Toti cei implicati evita sa ofere astfel de cifre, din dorinta de a nu da informatii concurentei, de a nu atrage atentia si, bineinteles, de a-si pastra afacerea prospera si, in cazul piratilor, libertatea. Luminita Lupascu, Manager Box Office, editorul lucrarii "Tot ce trebuie sa stii despre industria muzicala din Romania", considera ca profesionistii sunt mult prea rari in acest domeniu in care sunt strict necesari: casele de discuri nu angajeaza directori A&R (persoane care sa se ocupe de recrutarea de noi talente), oameni de PR, marketing sau distributie, de calibru, preferand sa-si formeze echipe ieftine, care nu lucreaza pe baza unei strategii. Sistemul pare ca functioneaza si fara prea multe investitii de acest gen, o data ce cumparatorul genului "etno-manelistic" se multumeste cu o caseta achizitionata de la piata, fara sa citeasca recenzii sau sa se orienteze dupa topuri.
Gusturile romanilor se indreapta mai degraba catre muzica folclorica traditionala, manele si latino, si mai putin in directia trasata de tendintele internationale. In aceste conditii, producatorii autohtoni sunt mai interesati de potentialul comercial al unui artist si prea putin motivati sa formeze gusturi si preferinte. "In curs de maturizare", "saraca", "superficiala, aflata inca la pubertate", "o piata pe care oferta nu se intalneste intotdeauna cu cererea", "un business in care adesea primeaza interesul personal" - acestea sunt principalele raspunsuri pe care le-am primit la intrebarea: "Care sunt particularitatile industriei muzicale din Romania?". Dintr-o alta perspectiva insa, este un domeniu care prezinta aceleasi caracteristici ca in Occident: albume aparute la intervale regulate de timp, videoclipuri de promovare, campanii promotionale de lansare, afise, trupe "de o vara" sau trupe care reusesc sa se mentina, in ciuda schimbarii gusturilor, tendintelor si generatiilor. "In anul 2004, piata muzicala din Romania s-a sedimentat. Este pentru prima oara, dupa aparitia Legii drepturilor de autor, din 1996, cand putem vorbi de o piata matura, saraca, ce-i drept, in care isi gasesc locul toate curentele muzicale. Daca pana in urma cu ceva timp, piata migra de la un curent la altul cu o frivolitate dezarmanta, acum fiecare artist important si-a gasit publicul caruia sa i se adreseze", este de parere Dan Plesa, Promo Manager la A&A Records. "Singura diferenta majora intre piata muzicala din Romania si cea din Occident este data de aspectul financiar. Aici, un videoclip se produce cu cateva mii de euro, in Occident cu cateva zeci de mii; aici, un CD autohton se vinde cu patru - cinci euro, in Occident se vinde cu 20 - 25 de euro. Plus eterna problema a pietelor sarace: pirateria - care, desi a scazut in procentajele oficiale, continua sa provoace mari pierderi financiare artistilor si producatorilor", precizeaza Dan Plesa. Valoarea exacta a pietei de muzica romanesti este greu de stabilit. Ar trebui cumulate cifrele vanzarilor de CD-uri si casete ale tuturor caselor mari de discuri, ale label-urilor independente, ale asa-ziselor studiouri locale, care editeaza subproductii din zona manele/muzica de petrecere/folclor, si, ce este si mai greu, importantele cifre corespondente veniturilor din piraterie. Toti cei implicati evita sa ofere astfel de cifre, din dorinta de a nu da informatii concurentei, de a nu atrage atentia si, bineinteles, de a-si pastra afacerea prospera si, in cazul piratilor, libertatea. Luminita Lupascu, Manager Box Office, editorul lucrarii "Tot ce trebuie sa stii despre industria muzicala din Romania", considera ca profesionistii sunt mult prea rari in acest domeniu in care sunt strict necesari: casele de discuri nu angajeaza directori A&R (persoane care sa se ocupe de recrutarea de noi talente), oameni de PR, marketing sau distributie, de calibru, preferand sa-si formeze echipe ieftine, care nu lucreaza pe baza unei strategii. Sistemul pare ca functioneaza si fara prea multe investitii de acest gen, o data ce cumparatorul genului "etno-manelistic" se multumeste cu o caseta achizitionata de la piata, fara sa citeasca recenzii sau sa se orienteze dupa topuri.
Comentarii (0)
Scrie comentariu
Arata/Ascunde formularul de comentariu
| < Anterior | Următor > |
|---|
