Tiamat - Artistul (trupa) lunii octombrie propus de time4music
Tiamat a venit pentru prima oara in Romania, pentru o reprezentatie unica, sambata, 23 septembrie, la sala Agronomia din Bucuresti. Concertul face parte din turneul de promovare a celui mai nou produs discografic al trupei, DVD-ul “Church of Tiamat”.
Aparuta la inceputul anilor ‘90, formatia suedeza a evoluat de la stilul tipic death metal la symphonic black metal. Initial, trupa s-a numit Treblinka, denumire sub care, in anul 1988, si-a lansat doua single-uri: “Crawling in Vomits” si “Sign of the Pentagram“. In acelasi an, casa de discuri CMFT le ofera un contract pentru realizarea unui material discografic sub auspiciile acestei firme. Membrii trupei renunta la numele de Treblinka, optand pentru o denumire mai apropiata de stilul lor gothic - Tiamat.
Originea acestui cuvant provine din zona Orientului Mijlociu. In antichitate, locuitorii acestei regiuni se inchinau zeului Tiamat, zeitate conducator al Haosului. Cu o noua denumire si pregatiti sa cucereasca topurile muzicale, formatia lanseaza primul ei album, “Sumerian Cry“. In acelasi timp, trupa se desparte, urmand ca Johan Edlund, vocalistul trupei, sa duca proiectul mai departe. El cauta noi colegi si o alta casa de discuri, find nemultumit de vanzarile albumului. Curand, semneaza un contract cu Century Media Label, iar alaturarea chitaristului Thomas Peterson si a tobosarului Niklas Ekstrand, aduce stabilitatea artistica de care formatia avea nevoie. In 1991, in noua formula, Tiamat lanseaza albumul “The Astral Sleep“, un material aggressive death metal. Doi ani mai tarziu, apare “Clouds“. Odata cu aparitia albumului, are loc o noua schimbare in componenta trupei: basistul Johnny Hagel il inlocuieste pe Thullberg. In 1994, Tiamat realizeaza un turneu, “The sleeping beauty - Live in Israel” si lucreaza la un nou album, intitulat Wildhoney, productie care a insemnat si prima mare realizare din punct de vedere comercial. Treptat, Tiamat a evoluat catre un stil mai complex, care cuprindea chiar si influente electronice, lansand in 1997 “A deeper Kind of slumber“, urmat de materialul “Skeleton to Skeleton” (1999). Sound-ul trupei s-a modificat cu fiecare nou album produs, dar a relevat intotdeauna o muzica profunda, pur melodica, introspectiva si chiar senzuala. In anul 2002, discul “Judas Christ” aduce o noua abordare in planul mesajului transmis, fiind mult mai pozitiv fata de albumele precedente. Johan Edlund, considerat liderul trupei, a fost numit in repetate randuri, atat de catre fani, cat si de catre presa de specialitate, drept un geniu muzical, care a reusit de fiecare data sa aduca ceva nou.
Articolul a fost realizat pe baza informatiilor oferite de site-urile allmusic.com si diseara.ro, preluat de pe site-ul blynx.radiolynx.ro.
Aceasta intrare a fost publicata in 15-01-2007 12:01. Puteti urmari orice raspund la aceasta intrare prin intermediul RSS 2.0 feed. Acest articol a fost pus favorit de 18 ori. Poti lasa o comentariu.
Tag-uri: Biografie, Biografii, Rock, Tiamat. Ultimul update pe 09-12-2007 13:40 Vizualizari: 367
Vizualizari: 367